Sănătate

1004 Results / Page 23 of 112

Background

Sănătate

Al treilea pacient decedat dintre cei evacuaţi din incendiul de săptămâna trecută

Un al treilea pacient evacuat din incendiul de săptămâna trecută de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa a decedat în această dimineaţă. Bărbatul, de 40 de ani, era internat la Spitalul Judeţean Constanţa la secţia ATI şi nu era vaccinat. Purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Crina Kibedi, a declarat că acesta avea o formă severă de COVID 19 cu afectare pulmonară gravă. Alţi 2 pacienţi au murit zilele trecute, după ce starea lor de sănătate s-a degradat ca […]

todayOctober 6, 2021 3

Sănătate

Nu mai sunt paturi libere la ATI în municipiul Constanţa

Nu mai este niciun pat liber la Terapie Intensivă la Constnaţa pentru bolnavii COVID adulţi. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică spun că în ultima perioadă a crescut alarmant numărul infectărilor şi al cazurilor severe. 70% dintre paturile destinate celor infectaţi cu SarsCOv2 sunt ocupate în unităţile medicale din judeţ. La Spitalul de Pneumoftiziologie sunt internaţi 79 de pacienţi pe cele 80 de locuri, la Spitalul Militar nu mai sunt paturi libere, iar la Agigea sunt ocupate 40 din cele 55 […]

todayOctober 6, 2021 7

Sănătate

S-a depăşit pragul de incidenţă de 6 la mie în municipiul Constanţa şi în alte 4 localităţi

Incindenţa cazurilor de coronavirus în municipiul Constanţa a ajuns la 6.36 la mie. În judeţul nostru sunt 5 localităţi în care incidenţa a depăşit pragul de 6 la mie. Este vorba despre municipiul Constanţa şi comunele Agigea, Bărăganu, Mihail Kogălniceanu şi Valu lui Traian. De asemenea, în Techirghiol se înregistrează 7,55 de cazuri de COVID pe mia de locuitori. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă se va întruni pentru stabilirea încadrării în limitele de incidenţă şi ulterior se vor dispune […]

todayOctober 5, 2021 10

Sănătate

Record de decese în rândul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID 19 la Constanţa

Număr record de decese la Constanţa în rândul persoanelor infectate cu noul coronavirus. 15 pacienţi şi-au pierdut viaţa în 24 de ore. Victimele aveau vârste cuprinse între 45 şi 81 de ani şi cele mai multe prezentau comorbidităţi. Un singur pacient dintre cei decedaţi era vaccinat. De la debutul pandemiei, apoape 1.400 de constănţeni, din totalul celor aproximativ 49.500 infectaţi cu Sars Cov 2, au fost răpuşi de boală.

todayOctober 5, 2021 4

Sănătate

Incidenţă aproape de 6 la mie în municipiul Constanţa

Incidenţa cazurilor de COVID19 în municipiul Constanţa se apropie de 6 la mie. În judeţul nostru sunt 3 localităţi care au o rată de incidenţă peste pragul de 6 la mia de locuitori. Este vorba despre oraşul Techirghiol şi comunele Mihail Kogălniceanu şi Bărăganu. De asemenea, în 6 localităţi din judeţul Constanţa, printre care oraşele Ovidiu şi Medgidia, se înregistrează mai mult de 5 infectări la mie.

todayOctober 4, 2021 12

Sănătate

Record de infectări cu SarsCoV2 – peste 12.000 de cazuri în 24 de ore

Un nou record de infectări cu SarsCoV2 s-a înregistrat astăzi. Peste 12.000 de persoane au fost diagnosticate cu COVID19 în ultimele 24 de ore, iar 176 de pacienţi au decedat. La Constanţa sunt aproape 450 de cazuri noi, iar rata de incidentă a trecut de 3,5 la mie. În prezent sunt internaţi în spitalele din toată ţara peste 12.000 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID, iar la ATI sunt peste 1.300 de bolnavi, dintre care 16 copii.

todaySeptember 30, 2021 11

Sănătate

Noi decese au fost raportate, ieri, la Constanţa, în rândul persoanelor infectate cu COVID-19

7 noi decese au fost raportate, ieri, la Constanţa, în rândul persoanelor infectate cu COVID-19. Potrivit Prefecturii, este vorba despre 3 bărbaţi şi 4 femei, cu vârste cuprinse între 59 şi 86 de ani. Aceştia sufereau şi de alte boli asociate precum hipertensiune arterială, diabet zaharat sau boală renală cronică. Pacienţii se aflau internaţi în unităţile medicale suport COVID din Constanţa şi Medgidia. De la debutul pandemiei şi până în prezent, 1.358 de constănţeni şi-au pierdut viaţa după ce s-au […]

todaySeptember 29, 2021 10

Sănătate

A fost modificat programul centrului de vaccinare de la Pavilionul Expoziţional Constanţa

Programul de funcţionare al centrului de vaccinare din cadrul Pavilionului Expozițional Constanţa a fost modificat. Acesta este deschis, zilnic, în intervalul orar 08.00 – 20.00. În paralel, echipa mobilă acționează în teritoriu pentru vaccinarea persoanelor instituționalizate și a celor netransportabile. Centrul de vaccinare amenajat la Pavilionul Expozițional din Constanța oferă un spațiu generos în care activitatea de vaccinare se poate realiza în cele mai bune condiții. Accesul în zonă este facilitat de mijloacele de transport în comun care circulă pe […]

todaySeptember 29, 2021 6

Sănătate

3 localităţi cu incidenţă peste 5 la mie în judeţul Constanţa

3 localităţi din judeţul Constanţa au rata de incidenţă peste 5 la mie. Este vorba despre Adamclisi, Chirnogeni şi Independenţa. În alte 3 unităţi adminsitrativ teritoriale, respectiv municipiul Constanţa, Medgidia şi Costineşti, incidenţa cumulată a trecut de 4 la mie. Astăzi au fost raportate la Constnaţa peste 300 de infectări. Managerul Spitalului Militar Constanţa, Aurel Trană a declarat că dacă numărul îmbolnăvirioor continuă să crească s-ar putea redeschide spitalul modular.

todaySeptember 28, 2021 3

Loadingsync

Loading...