Constantinescu trimis în judecată într-un alt dosar penal

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție l-au trimis în judecată pe fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu într-un alt dosar. Acesta este acuzat de abuz în serviciu. Magistrații spun că în perioada 2009 – 2013, Constantinescu şi-a încălcat atribuțiile de serviciu privind exercitarea funcției de ordonator principal de credite în legătură cu realizarea unor lucrări la două obiective care nu aparțineau CJC și anume Herghelia Mangalia și malul lacului Corbu. Lucrările respective au fost executate de către R.A.J.D.P. Constanța. În cazu complexului Herghelia Mangalia, regia a factura lucrări de 4 ori mai multe decât cele efectiv prestate. Prejudiciul total se ridică la peste 5 milioane şi jumătate de lei.

Emil Mereuță, fost director al Direcţiei de Asistenţă Socială contestă dispoziţia prin care a fost suspendat din funcţie

Fostul şef al Direcției de Asistență Socială din Primăria Constanța, Emil Mereuță, contestă în instanță dispoziția prin care a fost suspendat din funcție pe perioada stării de alertă de primarul Vergil Chițac. Magistrații nu au stabilit un termen în acest dosar în care, pârâți sunt Primăria, Consiliul Local și primarul municipiului Constanța. Motivul suspendării din funcție are legătură cu situația de la Căminul de Bătrâni din Constanța, unde s-au înregistrat mai multe cazuri de îmbolnăviri de COVID-19.

3 femei din Constanţa au fost trimise în judecată de DNA pentru evaziune fiscală

Procurorii constănţeni din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a 3 femei pentru tentativă de evaziune fiscală. Potrivit procurorilor, în perioada 2006-2011, cele 3 inculpate ar fi constituit un grup infracțional organizat, la care ar fi aderat ulterior și 4 alte persoane, în scopul comiterii unor infracțiuni de evaziune fiscală și spălare a banilor. Anchetatorii au precizat că toţi inculpaţii ar fi prejudiciat bugetul de stat cu aproape 20 de milioane de lei, sumă cu care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în această cauză. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.