Dai carte, dai parte! Asa este intitulata actiunea de donare de carti desfasurata de centrul comercial situat pe bulevardul Aurel Vlaicu. Potrivit reprezentantilor lantului de magazine, aceasta initiativa are scopul alcatuirii unui loc unde constantenii pot aduce cartile deja citite, dar si unde se pot relaxa rasfoind carti aduse de alte persoane. Actiunea are loc pana pe 26 octombrie, in zona intrarii nr.3.
Sărbătoarea Tradițiilor și Meșteșugurilor Dobrogene se desfăşoară la Constanţa în perioada 19 – 22 septembrie 2019
Pavilionul Expozițional din Constanța va găzdui, săptămâna viitoare, timp de 4 zile, Sărbătoarea Tradițiilor și Meșteșugurilor Dobrogene. Evenimentul va avea loc începând de joi până duminică inclusiv. Astfel, zilnic, vor avea loc ateliere de pielărie, de obiecte din lemn din perioada romanilor și până în zilele noastre, ateliere de țesut, de torsul lânii și de cusut, dar și demonstrații culinare din bucătăria dobrogeană realizate de gospodinele din Cumpăna. De asemenea, la fața locului vor fi expuse două cuptoare autentice, dintre care unul de pâine realizat de către meșterii populari din Canlia, comuna Lipnița și un altul, de arderi arhaice. Totodată, în cadrul programului „Salvăm apele române”, fostul canoist, Ivan Patzaichin, va organiza demonstrații de construit canotca și plimbări pe lacul Tăbăcăriei. În plus, fiecare seară va fi încheiată de programe artistice susținute atât de ansambluri folclorice, cât și de trupe și artiști recunoscuți la nivel național.
UDTTMR organizează Festivalul Portului, Dansului și Cântecului Popular Turco – Tătar
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România organizează, la sfârşitul acestei săptămâni, cea de-a 25-a ediție a Festivalului Portului, Dansului și Cântecului Popular Turco – Tătar. Manifestarea va avea loc, sâmbătă, începând cu ora 18.00, într-un centru comercial situat pe bulevardul Aurel Vlaicu şi va reuni ansambluri ale UDTTMR, care vor pune în valoare frumusețea și bogăția folclorului tătăresc, dar va fi și un bun prilej de promovare a multiculturalității dobrogene și a modelului de conviețuire interetnică. Astfel că pe scenă vor evolua și ansamblul de dansuri populare românești „Luminițe dobrogene” și cele ale UDTTMR, Uniunii Armenilor din România și Comunității Elene „Elpis” Constanța.