Justiție

A fost suspendat Regulamentul de acces în zona Peninsulară a muncipiului Constanţa

todayDecember 15, 2021 3

Background
share close

Regulamentul de acces în zona Peninsulară a oraşului Constanţa a fost suspendat. Avocatul Mirela Doicescu, care se ocupă de acest caz, a declarat că Secţia de Contencios Adminstrativ a Tribunalului Constanţa a admis cererea de suspendare a regulamentului formulată de persoanele fizice rezidente ale zonei Peninsulare şi de parohiile Sfântul Nicolae şi Sfântul Anton de Padova. Ea a precizat că deşi hotărârea nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs, ea este executorie şi chiar de astăzi trebuie pusă în aplicare, adică barierele trebuie ridicate. Pe de altă parte, avocatul Mirela Doicescu, a precizat că Primăria Constanţa a pregătit deja un proiect de hotărâre de modificare a regulamentului de acces în zona Peninsulară. Proiectul a fost publicat pe site-ul Primăriei şi se află în dezbatere publică. Astfel, timp de 10 zile, toţi cei interesaţi trebuie să formulze propuneri cu privire la proiectul de modificare a regulamentului.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Eveniment

Se caută soluţii pentru ca biserica din zona Macul Roşu să nu fie desfiinţată

Arhiepiscopia Tomisului caută soluţii pentru ca biserica „Izvorul Tămăduirii” situată pe bulevardul Tomis, în zona Macul Roşu să nu fie desfiinţată. Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei, preotul Eugen Tănăsescu, a declarat că în prezent se caută soluţii împreună cu Primăria şi cel, mai probabil, Parohia „Izvorul Tămăduirii”, căruia până acum nu i s-a găsit un loc potrivit, va fi relocată temporar. Vă reamintim, ieri, magistraţii Tribunalului Constanța s-au pronunțat definitiv în procesul civil intentat de Primăria Constanța, în contradictoriu cu […]

todayDecember 15, 2021 12