Administrație

Primarul Vergil Chiţac a fost huiduit, astăzi, de constănţenii prezenţi la ceremonia militară de la Casa de Cultură

todayDecember 1, 2021 5

Background
share close

Primarul, Vergil Chiţac a fost singura oficialitate care a fost întâmpinată de constănţeni cu huiduieli la parada militară organizată, astăzi, cu ocazia Zilei Naționale a României. Chițac, a fost huiduit, chiar în momentul în care a luat cuvântul, dar și după ce a terminat de transmis mesajul său către constănțeni.  La evenimentul, care a fost organizat pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu au participat peste 2.000 de constănţeni, precum şi oficialităţi locale, judeţene şi centrale, dar şi membrii din cadrul Ministerului Apărării Naționale și ai altor structuri care aparțin instituțiilor statului. Perimetrul de desfăşurare a paradei militare a fost îngrădit cu garduri metalice, iar accesul persoanelor care au asistat la ceremonie a fost realizat doar în afara zonelor oficiale delimitate de organizatori. Certificatul verde nu a fost necesar pentru publicul spectator care a asistat la eveniment.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Eveniment

Manifestările de Ziua Naţională a României vor debuta la ora 11.00

Ceremonia militară dedicată Zilei Naţionale a României va debuta peste o oră, în faţa Parcului Tineretului din zona Casei de Cultură din municipiul Constanţa. Pentru buna desfăşurare a evenimentului, Gruparea de Jandarmi Mobilă ,,Tomis" Constanţa va asigura măsurile de ordine publică. Accesul persoanelor care doresc să asiste la ceremonie se poate realiza doar în afara zonelor oficiale delimitate de organizatori şi este permis, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între participanţi şi cu purtarea măştii de protecţie. Certificatul […]

todayDecember 1, 2021 2