Sănătate

Consilierul local liberal, Adriana Câmpeanu, este noul preşedinte al CA al Spitalului de Boli Infecţioase

todayFebruary 9, 2021 2

Background
share close

Noul președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului de Boli Infecțioase Constanța este consilierul local liberal, Adriana Câmpeanu. Aceasta a declarat că în cadrul întrunirii a fost adoptat planul de strategie al unităţii medicale și a fost solicitat directorului spitalului, Stela Halichidis ca în termen de două luni să prezinte Consiliului de Administreaţie un program de management privind activitatea insituţiei pe care o conduce. Reamintim actulului manager Stela Halichidis îi expiră, anul viitor, contractul de mandat şi, potrivit unor surse demne de încredere, ea nu mai doreşte să dețină această funcție.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Sănătate

Peste 30.400 de constănţeni au fost confirmaţi pozitiv cu SAR-CoV-2, de la debutul pandemiei

Aproape 230 de constănţeni sunt internaţi în aceste momente în spitalele suport COVID-19 din judeţul Constanţa. În aceleaşi unităţi medicale primesc tratament şi 2 pacienţi infectaţi cu noul coronavirus din alte judeţe. De la debutul epidemiei, peste 30.400 de persoane au fost confirmate pozitiv cu SAR-CoV-2 la Constanţa, dintre care peste 1.500 sunt cadre medicale. În plus, 769 de bolnavi au decedat. De asemenea, în acest moment, peste 2.000 de constănţeni care au venit din ţări aflate în zona galbenă […]

todayFebruary 9, 2021 4