Justiție

Radu Mazăre, inculpat în 3 noi dosare – anunţă Direcţia Naţională Anticorupţie.

todayJuly 3, 2019 1

Background
share close

Fostul primar al oraşului Constanţa, Radu Mazăre, este inculpat în 3 noi dosare anunţă Direcţia Naţională Anticorupţie. Potrivit procurorilor, acesta este acuzat de abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu. Alături de fostul edil, într-unul dintre dosare sunt inculpaţi şi mai mulţi angajaţi ai Primăriei Constanţa, printre care şi actualul primar, Decebal Făgădău, care era atunci viceprimar al oraşului. Dosarul vizează construirea fără respectarea dispoziţiilor legale, în zona centrală a staţiunii Mamaia, a unui imobil cu destinaţie cazare şi alimentaţie publică. În al doilea dosar, fostul primar al Constanţei este cercetat pentru săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu comise în anul 2007. Procurorii DNA mai spun că al treilea dosar vizează vânzarea, la preţuri supraevaluate, a 8 terenuri în suprafaţă totală de aproximativ 6.000 de metri pătraţi din domeniul privat al municipiului Constanţa, situate toate în Staţiunea Mamaia. În realitate, preţul acestor terenuri se ridica la aproximativ 2.200.000 de euro. Într-o altă cauză, procurorii DNA au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de 29 de funcţionari din cadrul Primăriei Constanţa pentru săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Administrație

Preşedintele CJC Horia Ţuţuianu în vizită la Spitalul Judeţean Constanţa

Președintele Consiliului Județean, Horia Ţuţuianu, a verificat, ieri, stadiul lucrărilor la Secția de Radioterapie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanţa. Potrivit reprezentanţilor administraţiei judeţene, în acest moment, se execută racordarea la rețeaua de energie electrică. De asemenea, computerul tomograf simulator a fost deja montat, urmând să ajungă și acceleratorul linear de particule, probele cu aceste aparate fiind programate după finalizarea lucrărilor la rețeaua de energie electrică. Potrivit planurilor, din această toamnă, Secția de Radioterapie va fi redeschisă.

todayJuly 3, 2019 7