Eveniment

Un scurt circuit a fost cauza incendiului de ieri de la parcul de dezmembrări auto din Agigea

todayAugust 8, 2018 8

Background
share close

Peste 40 de autoturisme parcate în vederea dezmembrarii şi 50 de usi stivuite pe rastele pe o suprafață de aproximativ 300 mp au ars în incendiul de ieri de la Agigea. Militarii ISU au stabilit drept cauză probabilă un scurt circuit declanşat din cauza unor cabluri izolate necorespunzător. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, Anca Chiriţă, a declarat că focul a izbucnit la o rulotă aflată în incinta parcului şi s-a extins rapid şi la celelalte maşini din curtea centrului de dezmembrări, din cauza vântului puternic. Pompierii au intervenit pentru stingerea flăcărilor cu trei autospeciale cu apă și spumă şi au reuşit să lichideze incendiul în 2 ore şi jumătate. Ei au reuşit să salveze şi 2 câini care încercau să scape de flăcările care cuprinseseră întreaga zonă.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Eveniment

Municipiul Constanţa şi alte 17 localităţi din judeţ se află sub Cod Portocaliu de vreme severă

18 localităţi din judeţul nostru, inclusiv oraşul Constanţa sunt în aceste momente sub avertizare Cod Portocaliu de vreme severă imediată. Meteorologii spun că avertizarea este valabilă până la ora 14 şi 30 de minute. Sunt vizate localităţile Constanța, Medgidia, Năvodari, Ovidiu, Murfatlar, Mihail Kogălniceanu, Valu lui Traian, Lumina, Topraisar, Corbu, Castelu, Poarta Albă, Chirnogeni, Ciocârlia, Amzacea, Cuza Voda, Mereni şi Comana. În aceste localităţi vor fi averse din care se vor cumula peste de litri pe metrul pătrat, descărcări electrice, […]

todayAugust 7, 2018 4