Eveniment

Mii de discuri de frână susceptibile a fi contrafăcute, depistate în Portul Constanța

todayDecember 23, 2021 9

Background
share close

10 tone de piese auto second hand şi două autoturisme uzate au fost descoperite în Portul Constanţa. Reprezentanţii Gărzii de Coasă au declarat că este vorba despre ansamble şi subansamble auto care provin de la maşini accidentate, cu daună totală, sparte parţial sau complet deteriorate, vehicule avariate ce nu mai puteau fi reparate sau comercializate pe piaţa din România. Deşeurile se aflau în două containere sosite din Canada şi Statele Unite ale Americii. În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale şi s-a dispus interzicerea accesului acestor deşeuri pe teritoriul României.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Justiție

Fostul şef al Direcţiei Economice din Ministerul Transporturilor, Petre Neacşa, a fost trimis în judecată de DNA Constanţa

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a fostului şef al Direcţiei Economice din cadrul Ministerului Transporturilor, Petre Neacşa pentru comiterea infracţiunii de luare de mită. Potrivit procurorilor DNA, inculpatul este bănuit că a primit drept mită suma de 460.000 de lei de la un om de afaceri, în cazul a 4 nave supraevaluate de la Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare. Concret, în perioada septembrie 2020 – mai […]

todayDecember 23, 2021 5