Eveniment

Acţiune a poliţiştilor de la trasnporturi în gări şi trenuri

todayJanuary 21, 2021

Background
share close

Polițiștii constănțeni au acționat în ultimele 2 zile pentru siguranța călătoriilor cu trenul și a transporturilor feroviare, precum și pentru menținerea unui climat de siguranță publică în trenuri și în gări. Potrivit IPJ, au fost efectuate verificări în 25 de staţii de cale ferată şi 36 de trenuri de călători. De asemenea, polițiștii au legitimat 176 de persoane și au controlat 15 bagaje. Oamenii legii au aplicat 41 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 10.000 de lei. O persoană a fost prinsă în flagrant în timp ce sustrăgea combustibil din vagoane-cisternă, iar o alta a fost reținută ca urmare a cercetărilor într-un dosar penal pentru furt calificat.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Eveniment

4 bărbaţi suspectaţi de tentativă de furt calificat au fost reţinuţi de poliţiştii din Medgidia

4 bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 40 de ani, suspectaţi de săvârșirea tentativei la infracțiunea de furt calificat au fost reţinuţi de poliţiştii Secției 4 Rurală Medgidia. Reprezentanţii IPJ Constanţa au declarat că anul trecut, în noaptea de 3 spre 4 decembrie, 3 dintre suspecţi au pătruns prin efracție în incinta unei case de pariuri din comuna Cuza Vodă, de unde ar fi încercat să sustragă sumele de bani provenite din încasări. Cel de-al patrulea individ este bănuit […]

todayJanuary 20, 2021 1