De la 1 iunie în România va începe o testare la nivel naţional pentru a se stabili gradul de imunizare a populaţiei la noul coronavirus. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a spus că studiul de seroprevalență se face de obicei cam la trei luni de la debutul pandemiei. Analizele vor stabili care este procentul românilor care au avut boala şi acum au anticorpi. Zeci de mii de teste la nivel național urmează să fie efectuate după ce va începe să scadă numărul îmbolnăvirilor. Ministrul a precizat că nu este vorba despre teste de diagnosticare, ci de identificare a anticorpilor din organism, astfel încât să poată fi depistate şi persoanele care au avut COVID 19, dar au fost asimptomatice.