Justiție

Activitatea grefierilor de la Curtea de Apel Constanţa este suspendată

todayJanuary 23, 2020 5

Background
share close

Continuă, astăzi, protestele celor 200 de grefieri de la Curtea de Apel Constanța. Roxana Roșca, grefier în cadrul instituţiei, a declarat că programul cu publicul, dar și activitatea din sălile de judecată ale instanțelor arondate se suspendată până la ora 12.00 și în acest interval nu se elaborează niciun act de procedură. Ea a precizat că și luni activitatea va fi întreruptă timp de două ore, în intervalul 10.00-12.00 și este posibil să fie declanşată greva generală. Grefierii sunt nemulţumiţi de faptul că va fi abrogată Legea pensiilor de serviciu pentru această categorie de salariaţi. Reamintim, şi la sfârșitul anului trecut, peste 200 de grefieri constănțeni au declanșat un protest spontan similar de două ore.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Sănătate

3 angajați ai Teatrului de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanţa sunt în carantină

3 angajați ai Teatrului de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanţa sunt monitorizați, zilnic, după ce au mers la un concert în China, împreună cu alți muzicieni din Timișoara. Ei au tranzitat aeroportul din Wuhan, orașul în care a apărut un nou tip de virus. La aterizarea în țară, pilotul le-a transmis să ia legătura cu Direcția de Sănătate Publică, astfel că, directorul economic al Teatrului Oleg Danovski a anunțat autoritățile despre situația celor 3. Este vorba despre un […]

todayJanuary 23, 2020 4