Elevii claselor a 8-a şi a 12-a vor susţine simularea pentru Evaluarea naţională, respectiv pentru Bacalaureat înainte de vacanţa de paşte. Potrivit unui ordin al Ministerului Educaţiei publicat, ieri, în Monitorul Oficial, simularea pentru Evaluarea Naţională va debuta pe 23 martie, cu proba de Limba şi literatura română, urmată în 24 martie cu testul la Matematică. Ulterior, în 25 martie, este programată proba la Limba maternă, iar pe 3 aprilie vor fi comunicate rezultatele. În ceea ce priveşte Simularea Bacalaureatului, aceasta va începe pe 23 martie, cu proba la Limba şi literatura română, iar pe 24 martie va avea loc testul scris obligatoriu al profilului. În 25 martie va fi organizată proba de Limba maternă, iar a doua zi elevii vor susţine proba scrisă la alegere a profilului. Rezultatele vor fi publicate în data de 3 aprilie.