Aproximativ 30 de angajați ai Administrației Finanțelor Publice din Constanța se află la această oră în stradă. Ei protestează în fața sediului ANAF de pe I.Ghe.Duca, în semn de solidaritate cu grefierii. Vă reamintim, aceștia din urmă sunt nemulțumiți că se dorește eliminarea pensiilor de serviciu pentru personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete. Pe de altă parte, salariații ANAF sunt revoltați că Guvernul Orban a modificat zilele trecute sporul de 15% din salariu, acordat pentru condiții vătămătoare de muncă. Acesta va fi de 25% din salariul minim brut pe economie, ceea ce înseamnă că mulți dintre angajați vor primi cu până la 1000 de lei mai puțin pe lună, ne-a declarat liderul de sindicat, Marian Emilian. El a precizat că, în condițiile în care nu va fi modificat acest proiect vor fi proteste și luni, iar din ianuarie salariații din domeniul finanțelor ar putea intra în grevă.