Armă neletală, descoperită de polițiștii de frontieră

O armă cu aer comprimat şi aproape 150 de capse din plumb au fost descoperite, ieri, de poliţiştii de frontieră de la Ostrov într-o maşină care a fost oprită pentru un control de rutină între localităţile Oltina şi Viile. Reprezentanţii Gărzii de Coastă Constanţa au declarat că în autovehicul se aflau 3 bărbaţi cu vârste cuprinse între 19 și 38 de ani care nu deţineau permis de port armă sau autorizație. Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.