Eveniment

Marinarii militari participă la exerciţiul ARIADNE 19

todayMarch 11, 2019 12

Background
share close

Nava Maritimă Hidrografică „Alexandru Cătuneanu” participă până pe 25 martie la exercițiul multinațional ARIADNE 19, organizat de Forțele Navale Elene. Potrivit Statului Major al Forţelor Navale, ambarcaţiunea a plecat ieri spre portul Souda din Insula Creta, unde se va integra într-o grupare navală alcătuită din vase militare ale Franței, Germaniei, Greciei, Italiei și Spaniei. Exercițiul este destinat dezvoltării nivelului de instruire în cadru multinațional, în domeniul specific luptei împotriva amenințărilor subacvatice și contribuie la dezvoltarea relațiilor multilaterale dintre Forțele Navale Române și cele participante. Nava Maritimă Hidrografică „Alexandru Cătuneanu” este comandată de către căpitan-comandorul Rogers Casian și are un echipaj de 57 de militari.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Justiție

Magistraţii reiau protestele

Magistrații constănțeni au decis continuarea protestelor  pe o perioadă nedeterminată în fața sediului Parchetului de pe lăngă Tribunalul Constanța, a decalarat prim-procurorul Viorel Teliceanu. El a precizat că acțiunea se va desfășura între orele 16.00 și 16.30.  Este a treia săptămână de proteste la Constanţa. Procurorii şi judecătorii solicită abrogarea Ordonanței care modifică legile justiției și care ar putea duce la probleme ale dosarelor aflate în instanța.

todayMarch 11, 2019 6