Stiri

Un eveniment important pentru creştini, Botezul Domnului, va fi cinstit la Constanța și în acest an printr-o serie de manifestări religioase.

todayJanuary 2, 2019 2

Background
share close

Sâmbătă, 05 ianuarie 2019, de la ora 05:30, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” va fi săvâșită Sfânta Liturghie, urmată de Slujba de Sfințire a Apei în fața Catedralei. Duminică, în ziua de Bobotează, de la ora 07:00, va fi oficiată slujba Sfintei Liturghii în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, iar de la ora 11:00, va avea loc o procesiune pe faleza Cazinoului, unde va avea loc slujba de Sfințire Mare a Apei. Nu va lipsi nici tradiția aruncării și recuperării Sfintei Cruci din Marea Neagră.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Stiri

Hotararea de Guvern privind numirea celui de-al doilea subprefect al judeţului Constanţa a apărut în Monitorul Oficial.

Este vorba despre Ali Şenol, care a fost numit printr-o hotărâre adoptată în şedinţa executivului. Potrivit documentului, el va exercita funcţia temporar, prin  detaşare. Numirea lui Ali Şenol pe postul de subprefect a fost făcută la propunerea Uniunii Democrate Turce din România. Prefectul judeţului Dumitru Jeacă a declarat că instalarea în funcţie va avea loc săptămâna viitoare, cel mai probabil marţi, iar la depunerea jurământului va participa şi un secretar de stat din cadrul MAI. Reamintim că primul subprefect, în […]

todayJanuary 2, 2019 4