Eveniment

2825 Results / Page 19 of 314

Background

Eveniment

Peste 240 de politisti din cadrul IPJ Constanta vor asigura ordinea şi liniştea publică de Crăciun şi de Revelion

Peste 240 de politisti din cadrul IPJ Constanta vor asigura ordinea şi liniştea publică în perioada sărbătorilor de iarnă. Șeful Inspectoratului Judeţean de Poliţiei Constanţa, chestorul Adrian Glugă a declarat că de Crăciun si de Revelion se va acţiona cu 120 de autospeciale, iar politistii de la Rutieră se vor afla pe principalele drumuri nationale de pe raza judeţului Constanţa. Chestorul Adrian Glugă a a dăugat că în urma controalelor efectuate până acum de oamenii legii la persoanele care vând […]

todayDecember 15, 2021 3

Eveniment

Se caută soluţii pentru ca biserica din zona Macul Roşu să nu fie desfiinţată

Arhiepiscopia Tomisului caută soluţii pentru ca biserica „Izvorul Tămăduirii” situată pe bulevardul Tomis, în zona Macul Roşu să nu fie desfiinţată. Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei, preotul Eugen Tănăsescu, a declarat că în prezent se caută soluţii împreună cu Primăria şi cel, mai probabil, Parohia „Izvorul Tămăduirii”, căruia până acum nu i s-a găsit un loc potrivit, va fi relocată temporar. Vă reamintim, ieri, magistraţii Tribunalului Constanța s-au pronunțat definitiv în procesul civil intentat de Primăria Constanța, în contradictoriu cu […]

todayDecember 15, 2021 12

Eveniment

Meteorologii au emis Cod Galben de ninsori şi viscol pentru Dobrogea

Iarna îşi intră pe deplin în drepturi şi în Dobrogea. Meteorologii au emis un Cod Galben de intensificări ale vântului şi ninsori valabil din această după-amiază până mâine la ora 14.00. Sunt vizate judeţele Constanţa şi Tulcea. Şeful Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, Marius Coţofan, a declarat că în acest interval în Dobrogea vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, în general, moderate cantitativ și local se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări, cu viteze de 40...45 […]

todayDecember 15, 2021 14

Eveniment

Percheziţii în mai multe judeţe printre care şi Constanţa

60 de percheziţii au loc astăzi în Bucureşti şi mai multe judeţe din ţară, printre care şi Constanţa, la domiciliile unor persoane bănuite de spălare de bani, evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la aceasstă infracţiune, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. Potrivit Poliţiei Române, în perioada iulie 2019 – martie 2020, suspecţii au comercializat, pe piaţa internă, aproximativ 3.000 de autoturisme second-hand, achiziţionate din spaţiul intracomunitar, prin intermediul unor societăți […]

todayDecember 14, 2021 8

Eveniment

Caz şocant în localitatea Cotu Văii. Un copil de 6 ani a murit după ce a fost muşcat de un câine

Un copil în vârstă de 6 ani şi-a pierdut viaţa, astăzi, după ce a fost muşcat de un câine fără stăpân în satul Cotu Văii din judeţul Constanţa. Cadrele medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Constanţa au declarat că minorul a fost găsit la faţa locului în stare de inconştienţă şi prezenta multiple muşcături provenite de la câini. Micuţului i-a fost acordat imediat primul-ajutor medical, însă, în ciuda manevrelor de resuscitare aplicate de echipajele medicale, acesta a fost declarat […]

todayDecember 13, 2021 6

Eveniment

Un accident rutier a avut loc în cartierul Coiciu

Un accident de circulaţie s-a produs, în această dimineaţă, în cartierul Coiciu din municipiul Constanţa. Evenimentul rutier a avut loc la intersecţia străzilor Portiţiei şi Frunzelor. Din primele date ale ISU Dobrogea, în accident au fost implicate două autoturisme şi o persoană a fost rănită. Victima era inconştientă şi încarcerată, iar cadrele medicale de la SMURD şi Ambulanţă i-au acordat primul ajutor medical la faţa locului şi ulterior au transportat-o la Spital.

todayDecember 13, 2021 3

Eveniment

Piese auto contrafăcute confiscate în Portul Constanţa

Piese auto contrafăcute au fost depistate în Portul Constanța Sud Agigea. Potrivit reprezentanţilor Gărzii de Coastă, marfa se afla într-un container sosit din China, care avea ca destinatar o firmă din Bucureşti. Este vorba despre mai mult de 25.000 de piese auto, în valoare de peste un milion lei. Acestea au fost ridicate în vederea expertizării şi continuării anchetei. Polițiștii de frontiera efectuează cercetări pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă […]

todayDecember 10, 2021 5

Eveniment

Autoturism de lux subevaluat confiscat în Portul Constanţa

Un autovehicul de lux a fost indisponbibilizat în Portul Constanţa Sud Agigea de către poliţiştii de frontieră. Potrivit reprezentanţilor Gărzii de Coastă, în urma controlului efectuat asupra unui container, sosit din Emiratele Arabe Unite, s-a descoperit în interior un autoturism în valoare declarată de 10.000 de euro. Transportul avea ca destinatar un cetățean român. În urma verificărilor preliminare asupra documentelor însoţitoare şi a maşinii, autorităţile de control au avut suspiciuni că aceasta este subevaluată comparativ cu valoarea de comercializare pe […]

todayDecember 10, 2021 6

Eveniment

Bunuri în valoare de 11.000 de lei, descoperite de poliţiştii constănţeni de la Transporturi

Polițiștii constănţeni de la Transporturi au recuperat bunuri provenite din furt de la locuinţa unui bărbat aflat deja în arest preventiv. Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Constanţa au declarat că suspectul, în vârstă de 24 de ani este şi autorul unei infracțiuni de tâlhărie calificată. Mai exact, în luna mai a acestui an, acesta ar fi sustras mai mulți litri de motorină, antigel, vaselină, ulei și chei fixe de pe o navă sub pavilion Germania, care se afla în marș pe fluviul […]

todayDecember 9, 2021 4

Loadingsync

Loading...