Administrație

846 Results / Page 80 of 94

Background

Administrație

Licitaţie pentru lacul Siutghiol

Se organizează licitație pe 7 iunie pentru închirierea cuvetei lacului Siutghiol și a luciului de apă aferent în suprafață de aproape 5.000 mp, în zona Hotelului Delta din stațiunea Mamaia. Potrivit Primăriei, aici se vor desfășura activități recreative și de agrement nautic. Taxa de participare la licitație este de 1.000 lei, nereturnabili, iar garanția este în cuantum de 11.904 lei și se constituie prin scrisoare de garanție bancară. Ofertele se pot depune până pe 6 iunie la ora 12.00.

todayMay 27, 2019 16

Administrație

390 de biciclete, puse la dispoziția constănțenilor și a turiștilor începând de astăzi.

390 de biciclete sunt puse la dispoziția constănțenilor și a turiștilor începând de astăzi. Astfel, potrivit administraţiei locale, orice turist sau localnic poate solicita, în mod gratuit, un card de utilizator, pe baza cărții de identitate, de la ghișeele SPIT Constanţa. Bicicletele se pot ridica de la cele 18 stații amplasate în oraș şi în Staţiunea Mamaia, în regim self-service. Pentru a putea folosi echipamentul, utilizatorii trebuie să fie înregistrați în sistem şi să se încadreze în intervalul orar 7.00-24.00, […]

todayMay 27, 2019 6

Administrație

La Constanţa, continuă ridicarea maşinilor parcate neregulamentar

9 autovehicule parcate neregulamentar pe domeniul public al municipiului Constanța au fost ridicate într-o singură zi de agenţii de la Poliţia Locală. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Valentina Chiriţă, a declarat că, ieri, între orele 6.00 şi 22.00, poliţiştii locali au constatat 60 de staţionări şi 12 opriri neregulamentare, iar un şofer a fost depistat că a parcat ilegal pe locul destinat persoanelor cu dizabilități. Valentina Chiriţă a precizat că, în total, au fost identificate peste 70 de încălcări ale […]

todayMay 24, 2019 11

Administrație

Peste 50.000 de poliţişti se vor afla la datorie, duminica aceasta, în ziua alegerilor

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, astăzi, în videoconferinţa cu prefecţii din întreaga ţară că peste 50.000 de poliţişti se vor afla la datorie, duminica aceasta, în ziua alegerilor. Ea a făcut un apel către autorităţi, dar şi către cetăţeni să dea dovadă de corectitudine pentru ca procesul electoral să se desfăşoare în bune condiţii. La rândul său, şeful IPJ Constanța, comisarul-şef, Constantin Dancu, a afirmat că dispozitivul de siguranță va deveni operațional de vineri, de la ora 18.00. […]

todayMay 23, 2019 7

Administrație

„Constanța la ceas aniversar”, expoziţie aniversară de Ziua Constanţei

„Constanța la ceas aniversar” se numește sugestiv expoziția organizată de administraţia judeţeană, cu prilejul sărbătoririi patronilor spirituali ai orașului Sfinții Împăraţi Constantin şi maica sa Elena. Evenimentul aniversar este găzduit de Centrul Cultural „Jean Constantin”, începând de astăzi până duminică inclusiv, în intervalul orar 10.00 – 16.00. Cu acest prilej, constănțenii pot vizita expoziția compusă dintr-o colecție de fotografii de epocă ce oferă o perspectivă a orașului Constanța din anii 1870 - 1940. Fotografiile fac parte din colecții private și […]

todayMay 21, 2019 11

Administrație

Mai mulţi poliţişti locali constănţeni au primit diplome pentru merite deosebite în muncă

24 de poliţişti locali au fost premiaţi de Ziua Constanţei. Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale Poliţia Locală Constanţa, Valentina Chiriţă, a declarat că cei 24 de agenţi activează în departamentele ordine și liniște publică, circulația pe drumurile publice, disciplina în construcții și afișajul stradal, protecția mediului, activitate comercială, identificări persoane și dispecerat. Aceştia au primit diplome pentru merite deosebite în muncă în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat în cursul zilei de ieri.

todayMay 21, 2019 4

Administrație

Program de lucru extins la Serviciul Evidența Persoanelor Constanţa în acest week-end

Serviciul Evidența Persoanelor din Constanța va elibera acte de identitate inclusiv în duminica alegerilor europarlamentare. Potrivit Primăriei, programul de lucru cu publicul va fi extins în acest week-end, astfel că, sâmbătă, ghişeele vor fi deschise între orele 8.00 şi 16.00, iar duminică acestea vor funcţiona, de dimineaţă de la ora 7.00 până seara, la ora 21.00. Reprezentanţii Primăriei au precizat că în intervalul orar 18.00 – 21.00 vor fi eliberate doar cărți de identitate provizorii.

todayMay 20, 2019 9

Administrație

Trafic restricţionat, de Ziua Constanţei

Peste 2.000 de persoane vor participa, mâine, la manifestările organizate de Ziua Constanţei. Reprezentanţii administraţiei locale au declarat că elevi, studenți, sportivi, structuri militare, jandarmi călare și păpuși uriașe vor defila, mâine, într-o paradă impresionantă pe traseul Sala Sporturilor, strada Traian şi Piața Ovidiu. Pentru ca manifestarea să se desfășoare în condiții optime, încă din această seară, de la ora 18.00, se va interzice oprirea, staționarea şi parcarea autovehiculelor pe bulevardul Tomis, pe tronsonul Capitol- Piața Ovidiu, inclusiv în parcările […]

todayMay 20, 2019 14

Administrație

Membrii Comisiei nr.1 din cadrul Primăriei se reunesc astăzi în şedinţă

Membrii Comisiei de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanțe și administrarea domeniului public și privat al municipiului Constanța se întrunesc astăzi. Pe ordinea de zi a şedinţei se află 11 proiecte de hotărâre. Printre acestea se numără şi cel privind aprobarea situațiilor financiare pe anul 2018 ale RAEDPP Constanța. Conform reprezentanţilor Regiei, anul trecut, RAEDPP a avut venituri de peste 17,4 milioane lei, din care aproape 12 milioane au reprezentat închirieri. În acelaşi timp, cheltuielile totale înregistrate sunt de peste 17,2 […]

todayMay 17, 2019 11

Loadingsync

Loading...