Administrație

846 Results / Page 61 of 94

Background

Administrație

Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, convocat în cazul navei scufundate parţial în Portul Midia

Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-au întrunit din nou, astăzi, pentru a stabili măsurile care vor fi luate pentru evacuarea animalelor de la bordul navei scufundate parţial, ieri, în Portul Midia. În cadrul şedinţei, şeful Căpităniei Midia, Laurenţiu Zamfir, a declarat că la bord au fost găsite 6 butelii cu acetilenă care au fost îndepărtate imediat de către autorităţi. La rândul său, directorul general al APMC, Daniela Şerban, a afirmat că, la un moment dat, comandantul navei a […]

todayNovember 25, 2019 5

Administrație

Program prelungit la Serviciul Evidenţă Persoane

Serviciul Evidență Persoane din cadrul Primăriei Constanța va avea program prelungit cu publicul pentru a veni în sprijinul celor care vor să voteze duminică, dar nu au documentele de identitate valabile. Astfel, se vor elibera acte de identitate inclusiv în ziua alegerilor prezidențiale, când ghişeele vor fi deschise între orele 7.00 şi 21.00, cu menţiunea că în întervalul orar 18.00 - 21.00 se vor primi documente doar pentru cărţi de identitate provizorii. În plus, sâmbătă va fi program cu publicul […]

todayNovember 21, 2019 11

Administrație

Încep pregătirile pentru Festivalul Iernii

Țara Piticilor din Parcul Tăbăcărie se închide de mâine întrucât încep pregătirile pentru Festivalu l Iernii. Potrivit autorităţilor locale, de pe 6 decembrie până de 12 ianuarie copiii se vor putea întâlni cu personajele lor preferate, vor asculta povești la Căsuța cu basme românești şi vor învăța să confecționeze coșulete, globuri sau păpuși la Atelierul de artă și meșteșug. Şi anul acesta vor fi amenajate Atelierul de Magie şi Căsuța lui Moș Crăciun şi vor avea loc piese de teatru, […]

todayNovember 20, 2019 7

Administrație

Aleşii locali au votat un proiect ce vizează reabilitarea străzii Ştefan cel Mare

Strada pietonală din Centrul Vechi al orașului Constanța va intra în realibitale. Un proiect de hotărâre ce vizează modernizarea și reabilitarea străzii Ștefan cel Mare a fost votat, astăzi, în unanimitate în cadrul ședinței de Consiliu Local Municipal. La şedinţă au participat 23 de consilieri municipali, iar actul normativ a primit votul tuturor aleşilor locali prezenți în sală.

todayNovember 18, 2019 9

Administrație

Facilități fiscale pentru constănțenii și companiile care au datorii la bugetul local

Municipalitatea a instituit o serie de facilităţi fiscale pentru constănțenii care înregistrează datorii la bugetul local la data de 31 decembrie 2018. Astfel, potrivit reprezentanţilor Serviciului Public de Impozite şi Taxe Constanţa, pentru a beneficia de aceste înlesniri, restanţierii, persoane fizice şi juridice, pot depune o notificare şi o cerere la sediile agenţiilor SPIT, prin care solicită anularea accesoriilor aferente obligaţiilor fiscale principale, și până pe 15 decembrie inclusiv, pot achita eșalonat debitul restant. Formularele-tip se găsesc la orice agenție […]

todayNovember 18, 2019 4

Administrație

Plata indemnizaţiilor la alegerile din 10 noiembrie 2019 se efectuează în aceste zile

Cei peste 1.750 de membri ai birourilor electorale ale secțiilor de votare din municipiul Constanța își primesc, în această săptămână, indemnizațiile pentru participarea la alegerile parlamentare din 10 noiembrie. Plățile vor fi efectuate, de miercuri până vineri inclusiv, la casieria Primăriei Constanţa, cu sediul în strada Ştefan Mihăileanu numărul 10. Astfel, potrivit municipalităţii, acestea se vor achita miercuri între orele 12.00 şi 16.00, iar joi şi vineri, de la 8.00 la 16.00. În ceea ce priveşte idemnizațiile operatorilor de calculator […]

todayNovember 18, 2019 5

Administrație

Strada Prieteniei din Constanţa devine stradă cu sens unic

Atenţie, şoferi! Strada Prieteniei din Constanţa devine stradă cu sens unic. Începând de mâine, circulația se va realiza pe strada Prieteniei, dinspre strada Solidarității spre strada Eliberării. Potrivit municipalităţii, măsura a fost luată pentru decongestionarea traficului rutier în cartierul Inel II, în contextul în care strada Dumitru Marinescu a redevenit arteră cu dublu sens de mers. Conducătorii auto sunt rugați să manifeste atenție sporită, să respecte semnificația indicatoarelor de circulație și să nu afecteze siguranța și fluența traficului.

todayNovember 17, 2019 3

Administrație

Consiliul Județean Constanța, prezent la Târgul de Turism al României

Consiliul Județean Constanța este prezent la Târgul de Turism al României, ediția de toamnă, care se desfășoară, de astăzi timp de 3 zile, în Capitală, la Romexpo. Reprezentanţii CJC spun că standul instituţiei are o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, iar ca și premieră la această ediție participă şi Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, dar și crame reprezentative din judeţul nostru. Totodată, la această ediție, CJC are un infodesk cu pliante și albume de prezentare a județului, precum și […]

todayNovember 14, 2019 1

Administrație

Strada Unirii a fost asfaltată

A fost finalizat procesul de reabilitare a străzii Unirii, pe tronsonul delimitat de străzile Ion Rațiu şi Zorelelor. Astfel, potrivit municipalităţii constănţene, carosabilul a fost frezat și asfaltat pe o lungime de aproximativ 1 kilometru. Totodată, în cadrul intervențiilor, au fost trasate și marcajele rutiere care vor delimita locurile de parcare. În paralel, continuă reabilitarea trotuarelor în perimetrul delimitat de străzile Grozești și Zorelelor. Conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și […]

todayNovember 14, 2019 2

Loadingsync

Loading...