Stiri

Primirea pavilionului pentru navele IGSU

todayAugust 15, 2026 3

Background
share close

Ceremonia prilejuită de primirea pavilionului pentru nava multirol de stingere a incendiilor (FI-FI – Fire Fighter), precum și pentru șalupa multirol, aflate în dotarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, a avut loc ieri, în Portul Constanța. Nava multirol este capabilă să desfășoare activități specifice operațiunilor de intervenție în cazul situațiilor de urgență pe mare, inclusiv stingerea incendiilor. Aceasta este dotată cu echipamente medicale de urgență, fiind capabilă să desfășoare atât misiuni medicale SMURD, cât și operațiuni de căutare și salvare. Noul mijloc de mobilitate navală este capabil să opereze în toate anotimpurile, în Marea Neagră și Marea Mediterană, este proiectat, echipat și construit pentru o durată de viață de minim 30 de ani și poate executa misiuni operative continue, fără aprovizionare și realimentare până la trei zile, asigurând condițiile de trai și deservirea tehnicii de la bord. La eveniment au participat șeful DSU, Raed Arafat, conducerea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și autoritățile locale. Reamintim că în luna octombrie a anului 2022 a avut loc semnarea contractului pentru achiziția a două nave multirol destinate salvării de vieți și protejării de bunuri, proiectate și construite la Șantierul Naval din Galați. Achiziția este finanțată din fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2021 – Viziune 2020 și are valoarea totală de aproximativ 45 de milioane de euro.

 

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Eveniment

Ziua Marinei Române

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța urează “La mulți ani!” tuturor marinarilor, constănțenilor și colaboratorilor companiei, cu ocazia Zilei Marinei Române! Cer senin și vânt din pupa!

todayAugust 14, 2026 4