InfoUtil

Poveștile litoralului românesc ajung pe Tamisa

todayNovember 3, 2025 9

Background
share close

Echipa OMD Mamaia Constanța a plecat astăzi spre Londra! Și nu cu mâna goală, ci cu o tolbă plină de povești, distracție și voie bună după o vară plină! Sezonul 2026 îi așteaptă pe turiștii străini cu relaxare, aventură, distracție, dar și cu o mulțime de facilități pentru familiile cu copii. La Târgul Internațional de Turism World Travel Market de la Londra din acest an, reprezentanții Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța participă pentru a treia oară.
Din delegația OMD Mamaia Constanța la Londra fac parte Sebastian Puznava – Vicepreședinte, Oana Crăciun din partea departamentului de comunicare al organizației și Alexandru Constantin, departament foto-video.
“Mamaia este o destinație care se trăiește val cu val, zâmbet cu zâmbet, poveste cu poveste. Avem ca scop promovarea diversităţii activităţilor turistice din stațiunea Mamaia şi din oraşul Constanța. Festivalurile și atracţiile turistice vă așteaptă cu multe surprize în noul sezon, evenimentele tematice vor fi în centrul atenției, iar excursiile pe care un turist străin le poate face în Dobrogea sunt pline de aventură și povești istorice, culturale. Poveștile litoralului românesc sunt păstrate în amintirile celor care revin în fiecare an. Ne dorim ca fiecare vizitator să plece de aici cu propria lui poveste de vacanță. Bineînțeles că, prioritare rămân întâlnirile cu tour operatorii din Europa. Suntem curioși să vedem cu ce noi tendințe ne întâmpină potențialii noi parteneri străini și vă ținem la curent cu activitățile de la stand, pe parcursul derulării evenimentului”, a declarat George Măndilă – Președinte OMD Mamaia Constanța.
Standul României din acest an de la Londra reunește câțiva zeci de co-expozanți – tour operatori, hotelieri, asociații, federații de profil și organizații de management al destinației.
Potrivit statisticilor, România a atras în 2024 aproape 2,4 milioane de turiști străini, cu 13,5% mai mulți față de 2023. Cei mai mulți vizitatori au venit din Germania, Italia, Israel, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit, Spania, Ungaria, Franța, Ucraina și Polonia.

Transportul rutier a fost principala opțiune pentru turiștii din afara țării, fiind utilizat de 82,1% dintre aceștia. În 2025, se estimează o creștere a sosirilor din destinațiile străine.
World Travel Market (WTM) Londra 2025 este unul dintre cele mai mari evenimente din industria turismului la nivel global.
Evenimentul oferă una dintre cele mai mari platforme de networking, afaceri și noi tendințe în domeniul călătoriilor pentru profesioniștii din industrie. Având ca temă „Reimaginarea călătoriilor într-o lume în schimbare”, WTM Londra aduce la un loc peste 5000 de expozanți din întreaga lume, prezentări ale destinațiilor internaționale, dar și noi tendințe în turismul global.
Participarea asociației noastre la târgurile internaționale de turism face parte din activitățile OMD-ului pentru promovarea destinației. OMD Mamaia Constanța promovează poveștile autentice ale litoralului românesc — locuri, oameni și momente care dau culoare verii și transformă fiecare vizită într-o experiență de neuitat.

Written by: Mihai Laza

Rate it

Previous post

InfoUtil

Flavours of Romania – This is Dobrogea, disponibil pe Netflix

Charlie Ottley promovează Constanța la nivel internațional prin apariția în noul episod Flavours of Romania - This is Dobrogea, disponibil pe Netflix Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța anunță lansarea unui nou episod al renumitei serii documentare Flavours of Romania, realizată de jurnalistul și producătorul britanic Charlie Ottley. Episodul, intitulat This is Dobrogea, este disponibil începând din această toamnă pe platforma globală de streaming Netflix, aducând în atenția publicului internațional […]

todayOctober 30, 2025 3

Similar posts

InfoUtil

Competiția „Destinația Anului 2026”

OMD Mamaia–Constanța și OMD Județul Constanța nominalizează împreună destinațiile emblematice ale regiunii în competiția „Destinația Anului 2026” OMD Mamaia–Constanța și OMD Județul Constanța anunță, în mod oficial, nominalizarea comună a celor mai reprezentative atracții turistice din municipiu și din județ în competiția națională Destinația Anului 2026 – cel mai important […]

todayFebruary 26, 2026 13