Eveniment

Exerciţiul “NOBLE BLUEPRINT 21”, consolidarea elementelor de apărare colectivă pe flancul estic al NATO

todayOctober 26, 2021 1

Background
share close

Comandamentul Forțelor Aliate Întrunite al NATO de la Napoli, Italia organizează în România, de astăzi, timp de două zile un exerciţiu de antrenamente pentru consolidarea măsurilor de apărare colectivă a membrilor NATO. Potrivit Statului Major al Forţelor Navale, obiectivul principal al exercițiului este de a oferi autorităților politice și militare ale NATO suportul necesar pentru proiectarea, organizarea și desfășurarea unor operații de răspuns la posibile crize regionale, în conformitate cu Articolul 5 al Tratatului Alianței Nord-Atlantice, sub conducerea Comandamentul Forțelor Aliate Întrunite al NATO. La activitățile planificate în ţara noastră participă conducătorii unor structuri militare centrale ale NATO, dar şi din România și Bulgaria. Exercițiul este condus de comandantul Comandamentului Forțelor Aliate Întrunite al NATO de la Napoli şi se va încheia la Constanța, pentru a sublinia importanța asigurării securității și stabilității în regiunea Mării Negre, prin consolidarea posturii de apărare colectivă a statelor NATO, pe flancul estic.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Economic

AJFP: Modificări locaţie şi program vânzare tipizate RUC şi REF

La Constanţa se modifică, de săptămâna viitoare, locaţia şi programul de vânzare al tipizatelor privind Registrul de evidenţă fiscală şi Registrul unic de control. Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa anunţă contribuabilii că, de marţi, 2 noiembrie, punctul de vânzare al acestor tipizate va fi în sediul AJFP, din strada I. G. Duca numărul 18, la parter. Acesta va funcţiona în zilele de marţi, miercuri şi joi, între orele 8.30 şi 12.30.

todayOctober 26, 2021 48

Similar posts

Stiri

C.N.A.P.M. – ANUNȚ DE RECRUTARE ȘI SELECȚIE

  Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța anunță declanșarea procedurii de recrutare și selecție pentru ocuparea funcției de Director Financiar al societății, în conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Persoanele interesate pot consulta condițiile de participare, criteriile de selecție, documentele necesare și instrucțiunile […]

todayJune 11, 2026 15