Sănătate

Rata de vaccinare în răndul cadrelor didactice şi a personalului auxiliar din Constanţa este de aproape 60%

todaySeptember 14, 2021 8

Background
share close

Aproape 60% dintre cadrele didactice şi personalul auxiliar din unităţile de învăţământ din judeţul Constanţa sunt vaccinate împotriva COVID 19. De asemenea, au fost imunizaţi şi 17.500 de elevi constănţeni. Şeful ISJ, Sorin Mihai, ne-a declarat că 18% dintre copiii cu vârste între 12 şi 19 ani s-au vaccinat. Acesta a precizat că ISJ va transmite către DSP în perioada următoare situaţia cu elevii care au consimţământul părinţilor pentru vaccinare, astfel încât să demareze campania de imunizare, atât în cabinetele şcolare, cât şi prin intermediul echipelor mobile ale Direcţiei de Sănătate Publică.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Stiri

ANPC şi-a prezentat bilanţul controalelor din sezonul estival

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a derulat, în sezonul estival, acțiuni de supraveghere a pieței, care au urmat celor de prevenție și consiliere a operatorior economici de pe litoral şi din Delta Dunării. Potrivit ANPC, au fost efectuate peste 1.250 de verificări la operatorii economici care desfășoară activități comerciale în zonă şi au fost aplicate aproximativ 1.100 de avertismente și aproape 500 de amenzi, în valoare de peste 2,9 milioane de lei. De asemenea, au fost oprite definitiv de la […]

todaySeptember 14, 2021