Învățământ

Situaţia epidemiologică în şcolile din Consanţa este sub control

todayOctober 13, 2020 4

Background
share close

Situaţia epidemiologică a fost ţinută sub control până acum în şcolile din Constanţa şi nu există focare în unităţile de învăţământ, a declarat inspectorul şcolar general, Sorin Mihai. Acesta a precizat că sunt însă şi situaţii în care regulile de protecţie sanitară nu se respectă. Şeful ISJ a mai spus că profesorii care încalcă normele de protecţie sanitară vor fi sancţionaţi şi se poate ajunge până la desfacerea contractului de muncă. În plus, aceştia ar putea intra şi sub incidenţa legii privind zădărnicirea combaterii bolilor.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Politic

Un deputat constănţean este noul preşedinte al Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor

Deputatul PSD de Constanța, George Vișan este noul președinte al Comisiei de buget-finanțe din Camera Deputaților. Vișan în înlocuiește pe colegul său, social-democratul Sorin Lazăr. Vicepreședinte al Comisiei de buget-finanțe este un alt constănțean, deputatul Bogdan Huțucă, liderul organizației județene a PNL Constanța. George Vișan candidează pentru un nou mandat pe listele PSD pentru alegerile parlamentare din luna decembrie. Ședința pentru aprobarea candidaturilor social-democraților va avea loc în această săptămână.

todayOctober 13, 2020 5