Economic

Preţul pânii ar putea creşte din toamnă

todayApril 26, 2020 9

Background
share close

Preţul pânii s-ar putea majora din toamna acestui an, în principal, din cauza crizei economice generate de pandemia de coronavirus. Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat că peste această criză determinată de pandemie se suprapune și o secetă cumplită, extremă, cum nu a mai fost în ultimii ani. El a precizat că deficitul este în zona Moldovei și a Dobrogei, iar culturile de toamnă, în special, cele de cereale sunt în pericol să fie compromise într-un procent destul de mare. Ministrul Agriculturii a dat asigurări că toți fermierii vor fi despăgubiţi, ca urmare a fenomenelor extreme de secetă. La rândul lor, specialiştii în domeniu au spus că seceta de anul acesta este la fel de cruntă, precum cea din 1947. Ei au explicat că de vină sunt iarna fără zăpadă, lipsa ploilor de primăvară, la care s-a adunat și vântul puternic. Toate plantele semănate au început să se usuce și dacă nu va ploua în perioada următoare, pierderile pot ajunge până la sută la sută.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Sănătate

Un singur caz de infectare cu COVID 19, în ultimele 24 de ore, la Constanţa

Un singur caz de infectare cu noul coronavirus a fost înregistrat, în ultimele 24 de ore, la Constanţa. Astfel, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, în prezent, la nivelul judeţului nostru, sunt 224 de persoane confirmate cu virusul SARS–CoV 2. În plus, de la debutul pandemiei şi până acum, alţi aproape 150 de constănţeni au fost vindecaţi şi externaţi, puţin peste 370 sunt carantinaţi şi 535 se află în izolare la domiciliu. Veştile bune nu se opresc aici, astfel că, de […]

todayApril 26, 2020 12