Eveniment

Noua romani aflati in Italia ca turisti, adusi in tara

todayMarch 14, 2020 4

Background
share close

Nouă români aflaţi în Italia ca turişti sau pentru tratamente medicale vor fi aduşi în ţară pe parcursul acestei zile. Aceştia vor ajunge în România la bordul unei aeronave a Forțelor Aeriene Române, a anunţat Ministerul de Externe într-un comunicat de presă. La sosirea în țară, cei nouă cetățeni români vor fi preluați de către Direcția de Sănătate Publică și plasați în carantină într-o unitate din București, în conformitate cu măsurile adoptate de către autoritățile române pentru cetățenii care vin în România din Italia.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Eveniment

Precizari ISU Dobrogea, in cazul infectarii cu coronavirus a senatorului Vergil Chitac

ISU Dobrogea face precizări, după ce senatorul Vergil Chiţac şi familia sa nu au fost duşi cu izoleta la spital. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă spun că o Autospecială Transport Personal şi Victime Multiple încadrată cu patru paramedici – pompieri, echipaţi corespunzător, au preluat pacienţii, în condiţii de siguranţă, şi i-au transportat la unitatea spitalicească, potrivit procedurii. Echipajul s-ar fi asigurat la coborârea pacienţilor că nu se află alte persoane în imediata apropiere a acestora şi le-ar fi indicat […]

todayMarch 14, 2020 13