Sănătate

Situaţie COVID – 19: Aproape 40 de persoane sunt în carantină instituţionalizată în România şi alte peste 11.300 sunt în izolare la domiciliu

todayMarch 5, 2020 10

Background
share close

Aproape 40 de persoane sunt în carantină instituţionalizată în România şi alte peste 11.300 sunt în izolare la domiciliu şi sub monitorizare medicală – anunţă Grupul de Comunicare Strategică. Totodată, până în acest moment, în ţara noastră au fost confirmate 6 cazuri de infectare cu coronavirus, iar un pacient, primul depistat pe teritoriul României ca fiind pozitiv, este vindecat. Ceilalţi 5 pacienţi sunt internaţi la Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi, iar starea acestora de sănătate este în acest moment bună. Totodată, continuă anchetele epidemiologice la Suceava şi Timişoara, pentru a identifica toate persoanele cu care au intrat în contact pacienţii depistaţi pozitiv ieri. La Constanţa, nu s-a înregistrat nicio îmbolnăvire şi nicio persoană nu se mai află în carantină instituţionalizată. Declaraţia a fost făcută, ieri, de prefectul, George Niculescu. El spune că testele efectuate în cazul celor 5 persoane care se aflau în carantină au ieşit negative şi în prezent acestea sunt izolate la domiciliu. În schimb, a crescut la 232 numărul persoanelor monitorizate acasă.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Administrație

Un nou sens giratoriu a fost instituit temporar în Constanţa

Un nou sens giratoriu temporar pe bulevardul Mamaia este funcțional începând de noaptea trecută. Acesta este situat la intersecția cu străzile Renașterii și Nicolae Iorga. Decizia a fost luată la solicitarea expresă a Poliției Rutiere Constanţa, pentru a preveni blocajele în trafic formate în această intersecție. Lucrările au constat în amplasarea unor balize din plastic, iar dacă această soluție își va dovedi eficiența sensul giratoriu va deveni permanent.

todayMarch 5, 2020 6