Eveniment

Incendiu in urma exploziei unei butelii. O constanteanca, in stare grava la spital

todayFebruary 22, 2020 7

Background
share close

O constănţeancă a ajuns cu răni grave la spital în urma unui incendiu provocat de explozia unei butelii. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea Anca Chiriţă, deflagraţia a avut loc pe strada Theodor Lemnea din municipiu. La faţa locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere și o ambulanta Smurd B. Pompierii au acţionat pentru stingerea focului, iar în interior au găsit o femeie de aproximativ 62 de ani, care a suferit arsuri la nivelul capului, fetei, membrelor superioare, dar și de cai respiratorii. Aceasta a fost transportata de urgenta la Spitalul Județean Constanța. Anca Chiriţă precizează că victima schimbase butelia, care cel mai probabil era defectă şi scăpase gaz, deoarece în momentul în care a vrut să gătească, aceasta a explodat.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Eveniment

Cei şase români de pe vasul de croazieră Diamond Princess au fost adusi in tara

Cei şase români de pe vasul de croazieră Diamond Princess, care au cerut să fie repatriaţi, au ajuns în ţară în această dimineaţă. Aceştia au fost aduşi cu un avion militar, în condiţii speciale, iar timp de două săptămâni vor fi ţinuţi în carantină într-un loc sigur, spun autorităţile. Ministerul Afacerilor Externe precizează că, înainte de îmbarcare, românii au fost testaţi de către echipa medicală mobilă, iar rezultatele testărilor au arătat că nu sunt infectaţi cu noul coronavirus. Cei doi […]

todayFebruary 22, 2020 6