Sănătate

Acţiune de donare de sânge organizată la Constanţa sâmbăta aceasta

todayDecember 16, 2019 2

Background
share close

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa este deschis sâmbăta aceasta. Reprezentanţii CRTS spun că solicitările de sânge şi componente sanguine ale spitalelor sunt în creştere, iar numărul donatorilor este insuficient şi, din acest motiv, s-a decis să se facă recoltări şi sâmbătă pentru a veni în sprijinul celor care vor să doneze, dar nu o pot face în zilele lucrătoare. Astfel, constănţenii care doresc să îi ajute pe pacienţii care necesită tratament transfuzional se pot prezenta la Centru, sâmbătă, pe 21 decembrie, între orele 9.00 şi 13.00. În paralel, se va desfăşura şi o acţiune de informare şi recrutare de donatori de celule stem.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Sănătate

Fonduri strânse pentru copiii bonavi de cancer din Dobrogea

10.000 de euro au fost strânși la Concertul caritabil de Crăciun, de la Teatrul Oleg Danovski din Constanța, în sprijinul copiilor bolnavi de cancer din Dobrogea. Potrivit Asociației Dăruiește Aripi, fondurile strânse merg integral către proiectul denumit sugestiv Circuitul Încrederii și Speranței. În cadrul programului, reprezentanţi ai Asociației, alături de echipa medicală din Secția de Oncologie Pediatrică a Spitalului Județean Constanța, merg în vizite acasă la copiii cu boli cronice grave din Dobrogea. Fondatorul Dăruiește Aripi, Alina Pătrăhău, a declarat […]

todayDecember 16, 2019 1