Stiri

Anchetă internă la Spitalul Judeţean Constanţa, după ce un pacient a fost găsit într-o baltă de sânge în curtea unităţii medicale.

todaySeptember 15, 2019 5

Background
share close

Purtătorul de cuvânt al Spitalului, Crina Kibedi spune că pacientul a fost internat la începutul săptămânii, cand i s-a adus la cunoștință faptul că nu are voie să părăsească salonul sau să facă efort. În acest weejend însă, contrar indicațiilor medicale, pacientul a părăsit secția, coborând în curtea spitalului. Aici a suferit o hemoragie masivă, fapt ce a dus la pierderea imediată a cunoștinței. Pacientul a fost preluat de către un echipaj de ambulanță aflat în curtea spitalului și dus la Urgenţă unde medicii au început manevrele de resuscitare. După aproximativ o jumătate de oră, însă a fost constatat decesul.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Stiri

Peste 50 de polițiști rutieri din județul Constanța, dar și din județele învecinate au participat in acest weekend la o actiune de amploare.

Potrivit IPJ au fost controlate aproximativ 1000 de autovehicule și au fost constatate peste 700 de abateri la regimul rutier. Polițiști din Constanța, Mangalia, Medgidia, dar şi cei din cadrul secţiilor Rurale au desfășurat acțiunea pe linia prevenirii și combaterii vitezei, indisciplinei pietonale și a activităților de natură a distrage atenția, inclusiv folosirea telefonului mobil. În urma controalelor, polițiștii au constatat 3 infracțiuni, dintre care 2 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și una pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

todaySeptember 15, 2019 3