Eveniment

Nave militare străine prezente la exerciţiul naval dedicat Zilei Marinei Române

todayAugust 12, 2019 7

Background
share close

Nave și aeronave militare din Italia, Ucraina și Statele Unite ale Americii vor participa la exercițiul naval demonstrativ dedicat Zilei Marinei Române. Potrivit Statului Major al Forţelor Navale, publicul de pe faleza din fața Comandamentului Flotei va putea să admire în dispozitivul naval de pe mare, în plus față de vasele militare românești, o navă-școală ucraineană, precum și distrugătorul american USS „Porter”. Secvențele aeriene vor fi asigurate de aeronave ale forțelor navale și aeriene române, precum și de aeronave italiene Eurofighter Typhoon și un avion american de cercetare Poseidon. Garda de onoare, prezentă la Ziua Marinei Române, este alcătuită din patru detașamente de militari din Forțele Navale Române și câte un detașament din Italia, Ucraina și SUA. Navele-școală ucrainene și distrugătorul american au acostat astăzi, în Portul Constanța, pentru o escală de trei zile, timp în care sunt planificate vizite, pentru echipajele acestora, la obiectivele turistice de pe litoral.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Eveniment

Depistate de jandarmi în timp ce comercializau produse „de firmă” pe plajă

7 persoane sunt cercetate pentru comercializare de produse contrafăcute. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa, acestea au fost identificate în flagrant pe plajele din Eforie și Neptun, la sfârșitul săptămânii trecute, în timp ce vindeau parfumuri, articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și alte accesorii, inscripţionate cu numele unor mărci de renume, fără a avea şi documente de provenienţă. Bunurile au fost confiscate, iar pe numele suspecţilor au fost întocmite procese verbale de constatare care au fost transmise structurilor de Poliție […]

todayAugust 12, 2019 4