Învățământ

Mâine se desfăşoară proba scrisă a concursului de titularizare

todayJuly 16, 2019 12

Background
share close

Peste 880 de candidați s-au înscris la Constanţa la concursului de ocupare a posturilor didactice. Potrivit Inspectoatului Şcolar Judeţean, proba scrisă este programată mâine la ora 10.00, în cele 3 centre din judeţ. Rezultatele se afișează pe 23 iulie, iar contestațiile se depun în aceeaşi zi până la ora 21.00 şi pe 24 iulie în intervalul orar 9.00 – 15.00. Notele finale vor fi făcute publice pe 30 iulie. Pentru titularizare candidaţii trebuie să obţină minimum 7 atât la testul scris cât şi la inspecţia la clasă, iar pentru suplinire nota minimă este 5.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Sănătate

A crescut numărul pacienţilor cu HIV

A crescut numărul infecțiilor cu HIV la Constanţa, au declarat reprezentanţii Spitalului Clinic de Boli Infecțioase. Conform directorului unități medicale, Stela Halichidis, în trimestrul al II-lea au fost identificate 26 de cazuri noi. Aceasta a precizat că în acest moment în evidența spitalului sunt aproximativ 1.000 de pacienţiinfectaţi cu HIV, cu 200 mai mulţi decâ în aceeaşi perioadă a anului trecut. Principala cale de transmitere a bolii este, în continuare, actul sexual neprotejat. În aceste condiții, medicii recomandă folosirea metodelor […]

todayJuly 16, 2019 6