Eveniment

Bucureştean mort în timpul Festivalului Neversea

todayJuly 8, 2019 7

Background
share close

Un bărbat de 34 de ani din Bucureşti a fost găsit mort, aseară, lângă una dintre scenele amplasate pentru festivalul Neversea, de la Constanţa. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”, un voluntar SMURD a descoperit aseară în jurul orei 21.00 în perimetrul evenimentului muzical o persoană inconştientă. La faţa locului a sosit imediat echipajul de prim ajutor, care a început protocolul de resuscitare, însă, din nefericire acesta a fost declarat decedat la scut timp. Trupul bărbatului a fost transportat la morgă, iar ancheta a fost preluată de IPJ Constanţa, care a deschis în acest caz un dosar penal. Din primele cercetări, oamenii legii au stabilit faptul că bărbatul nu a fost victima unei violenţe, neavând nicio urmă vizibilă pe corp.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Eveniment

Aproape 1.600 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală la Festivalul Neversea

Aproape 1.600 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală în timpul Festivalului Neversea care s-a desfăşurat timp de 4 zile la Constanţa. Din totalul acestora 28 de pacienţi au fost transportaţi la spital cu diverse afecţiuni în vederea primirii de îngrijiri medicale de specialitate. Totodată, jandarmii şi poliţiştii au aplicat 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.300 lei. Cele mai multe au fost acordate pentru consumul de alcool, nerespectarea măsurilor instituite de forțele de ordine, injurii, provocare şi participare […]

todayJuly 8, 2019 6