Eveniment

Poliţiştii au întocmit dosare penale pentru racordare ilegală la reţeaua electrică

todayMay 9, 2019 5

Background
share close

Polițiștii și jandarmii constănțeni au desfăşurat, ieri, o acţiune comună în localitatea Cuza Vodă. Potrivit reprezentanţilor IPJ, activitatea a avut drept scop verificarea branșamentelor la rețeaua electrică de pe raza acestei localităţi. Astfel, au fost identificate 20 de persoane care s-au racordat ilegal la rețeaua de distribuție, iar polițiștii constănțeni au întocmit pe numele acestora dosare penale pentru furt și executarea sau folosirea de instalații electrice clandestine.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Eveniment

Autorităţile din Constanţa au declanşat o anchetă în cazul tânărului care s-a electrocutat sâmbăta trecută

Inspectoratul Teritorial de Muncă din Constanţa a fost sesizat în cazul tânărului de 20 de ani, care s-a electrocutat, după ce s-a urcat pe un vagon de tren în zona Palas. Reprezentanţii ITM au declarat că tânărul lucra la SC Module Security SRL ca agent de securitate, iar conducerea firmei a numit o comisie care va cerceta evenimentul şi la finalizarea anchetei dosarul va fi depus la Inspectorat pentru analizare şi avizare. Vă reamintim, un tânăr de 20 de ani […]

todayMay 9, 2019 3