Eveniment

Incendiu la o garsonieră din Agigea

todayApril 28, 2019 7

Background
share close

La faţa locului au intervenit două autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, Anca Chiriţă, proprietara s-a intoxicat cu fum în incercarea de a-şi salva bunurile. Cadrele medicale i-au acordat primul ajutor, însă aceasta a refuzat transportul la spital. Garsoniera a fost afectata in proportie de 60%, iar cauza probabila a declansarii focului o reprezinta o lumanare lasata nesupravegheata.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Eveniment

Explozie cu victima, in Constanta

Explozie cu victimă la un imobil din municipiul Constanţa, pe strada Intrarea Calafatului. O bătrână în vârstă de aproximativ 70 de ani a ajuns la spital cu arsuri pe faţă, mâini şi picioare. Cadrele medicale i-au acordat acesteia primul ajutor în ambulanţă. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriță, explozia nu a fost urmată de incendiu, dar a fost atât de puternică încât a distrus casa aproape în totalitate. O acumulare de gaze de la o butelie defectă […]

todayApril 28, 2019 2