Eveniment

Ordin de protecţie emis în cazul unei femei agresate

todayJanuary 14, 2019 11

Background
share close
Un ordin de protecție provizoriu au emis polițiștii constănțeni în cazul unei femei agresate de fostul concubin. Potrivit IPJ, aceasta a fost acostată de bărbat pe stradă, în apropierea domiciliului, iar echipajul deplasat la fața locului a stabilit faptul că, pe fondul neînțelegerilor și a geloziei, suspectul, în vârstă de 47 de ani, din Constanța, și-a lovit fosta concubină și a amenințat-o cu acte de violență. Polițiștii au emis un ordin conform procedurilor legale prin care agresorul a fost obligat să păstreze o distanță minima de 200 de metri față de femeie. Oamenii legii efectuează cercetări pentru săvârşirea infracțiunii de violență in familie.

 

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Sănătate

Măsuri de prevenire a gripei recomandte de DSP

A crescut numărul pacienţilor cu afecţiuni respiratorii şi, din acest motiv, DSP recomandă limitarea accesului vizitatorilor în secţiile cu risc. Specialiştii spun că virusurile gripale umane se transmit în mod obişnuit de la om la om prin tuse sau strănut, dar există şi riscul transmiterii indirecte prin atingerea suprafeţelor sau obiectelor contaminate. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică, în cazul în care se depistează un pacient cu gripă într-o unitate spitalicească, el trebuie izolat, trebuie să i se asigure veselă proprie […]

todayJanuary 14, 2019 5