Stiri

Peste 600 de persoane vor participa miercuri la Mangalia la un protest privind situaţia incertă în care se află de peste 6 luni angajaţii Santierului Naval.

todayJune 17, 2018 7

Background
share close

Potrivit Consiliului Director al SLN, în ziua manifestării angajaţii vor utiliza autobuzele pe un traseu modificat şi vor coborî la stația “Poșta veche” din Mangalia, unde vor protesta. Salariații santierului naval vor să tragă un semnal de alarmă către Ministerul Economiei și Guvernul României. Ei sunt revoltaţi de amânarea în mod repetat a negocierilor colective privind salarizarea și alte drepturi băneşti având în vedere faptul că în ultimii trei ani salariații DMHI nu au beneficiat de creșteri salariale. În situația în care nu se vor aproba condițiile de asociere dintre Șantierul Naval 2 Mai SA și Damen în cadrul ședinței Adunării Generale Extraordinare a acționarilor din 21/22 iunie, oamenii spun că vor face demersurile necesare pentru organizarea unui protest la Bucuresti în fața Ministerului Economiei, în data de 28 iunie.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Stiri

Seara trecută pe aeroportul Mihail Kogalniceanu a fost inaugurat primul zbor direct, sezonier, intre Estonia şi România

Premierul, Viorica Dancila a fost prezent la eveniment si a subliniat că această nouă legătură creată cu oraşul Talin, capitala Estoniei să îi impulsioneze pe români să viziteze castelele medievale extrem de bine păstrate si insulele acestei ţări. Acest eveniment are loc în contextul un care Estonia sărbătoreşte 100 de ani de la adoptarea declaraţiei de independenţă, iar România marchează 100 de ani de la Marea Unire. Tot în acest weekend a fost semnat la Talin un memorandum între Ministerul […]

todayJune 17, 2018 3