InfoUtil

Constanța are o nouă identitate vizuală!

todayJune 4, 2025 3

Background
share close

Constanța are o nouă identitate vizuală! OMD Mamaia-Constanța anunță câștigătorul competiției „Constanța Logo Challenge”

Constanța, orașul cu deschidere la Marea Neagră și istorie milenară, are în sfârșit o identitate vizuală fresh, jucăușă și contemporană. În urma competiției „Constanța Logo Challenge”, organizată de OMD Mamaia-Constanța alături de IQads, a fost desemnat câștigătorul concursului de creație grafică ce redefinește imaginea orașului.

Competiția s-a desfășurat pe parcursul a două luni, timp în care au fost înscrise peste 400 de propuneri pentru noul logo al Constanței. În prima etapă, juriul – format din specialiști în branding, comunicare, turism și reprezentanți ai autorităților locale – a selectat 10 lucrări semifinaliste. Ulterior, în urma deliberărilor finale și a feedbackului public, au fost aleși cei trei finaliști, iar câștigătorul a fost desemnat în baza originalității, versatilității și relevanței pentru identitatea orașului.

Marele câștigător este Andrei Avram, cu o propunere fresh și memorabilă care îmbină perfect spiritul marin, moștenirea culturală și energia urbană a orașului.

Finaliștii competiției sunt:

  • Valentin Ioniță – un concept emblematic modern, care evocă tradiție, răsăritul de soare și spiritul maritim.
  • Gabriel Panait – o abordare minimalistă, caligrafică, care transpune Constanța într-un brand elegant și memorabil.

„Acest logo nu este doar un simbol grafic – este începutul unei noi povești pentru Constanța. Ne dorim ca această identitate să devină recognoscibilă la nivel național și internațional, să inspire locuitorii și să atragă turiștii. A fost o competiție strânsă, cu multe propuneri valoroase, iar faptul că a câștigat un concept atât de îndrăzneț ne bucură. Mulțumim tuturor participanților – ne-au arătat că orașul are mult potențial creativ!” –  a declarat George Măndilă, președinte OMD Mamaia Constanța.

„Proiectul a venit cu o miză clară: construirea unei identități vizuale care să fie relevantă, ușor de recunoscut și adaptabilă în cât mai multe contexte. Am urmărit o soluție care să reflecte esența orașului: energia portuară, legătura cu marea, diversitatea culturală și aerul mediteranean, fără să pară  un stereotip. Logo-ul este creat ca un simbol prietenos, jucăuș, dar echilibrat, care poate funcționa atât în spațiul digital, cât și în cel fizic, de la materiale de promovare până la aplicații urbane. A fost important să existe claritate, dar și un potențial vizual care să permită dezvoltări creative în timp. Mă bucur că propunerea a fost apreciată și aleasă, și sper ca această identitate să contribuie la o imagine coerentă și memorabilă a Constanței, pe termen lung.” – a declarat Andrei Avram, câștigătorul concursului.

Noua identitate vizuală are potențialul de a fi aplicată în multiple direcții creative – de la instalații urbane de mari dimensiuni, până la interpretări în spațiul digital, hărți stilizate, mozaicuri sau elemente de mobilier urban. Propunerile vizuale explorează aceste posibile utilizări, demonstrând versatilitatea și expresivitatea logo-ului în contexte variate.

„Constanța Logo Challenge” a fost o competiție deschisă adresată designerilor din toată țara, menită să contureze o nouă identitate vizuală pentru Constanța. Proiectul a fost susținut de Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța, care are ca obiectiv promovarea orașului ca destinație turistică relevantă, modernă și atractivă.

Written by: Mihai Laza

Rate it

Previous post

Mamaia-Constanța

InfoUtil

Stațiunea Mamaia, destinația perfectă pentru minivacanța de Rusalii

Stațiunea Mamaia, destinația perfectă pentru minivacanța de Rusalii: concerte memorabile, evenimente pentru copii și #ValuriDe Distracție Organizația de Management al Destinației (OMD) Mamaia Constanța dă startul verii 2025 cu un program spectaculos de evenimente, conceput pentru toate gusturile și toate vârstele! Minivacanța din Mamaia prinde viață în două puncte centrale ale stațiunii: Piațeta Cazino, epicentrul distracției estivale, și Piațeta Perla, locul ideal pentru spectacole de familie și seri magice pentru […]

todayJune 3, 2025 4

Similar posts

InfoUtil

Competiția „Destinația Anului 2026”

OMD Mamaia–Constanța și OMD Județul Constanța nominalizează împreună destinațiile emblematice ale regiunii în competiția „Destinația Anului 2026” OMD Mamaia–Constanța și OMD Județul Constanța anunță, în mod oficial, nominalizarea comună a celor mai reprezentative atracții turistice din municipiu și din județ în competiția națională Destinația Anului 2026 – cel mai important […]

todayFebruary 26, 2026 17