Mamaia Constanta

OMD Mamaia Constanța, partener al evenimentului VIN LA MARE

todayJune 19, 2024 4

Background
share close

150 de specialiști din industria HORECA de pe litoral au dezbătut vineri, 14 iunie, la evenimentul “VIN la mare”, provocările întâmpinate în turismul de pe litoral, dar și posibile soluții. OMD Mamaia-Constanța și OMD județul Constanța au fost parteneri strategici ai evenimentului.

„Evenimentul VIN la Mare este un catalizator pentru dezvoltarea durabilă a turismului pe litoral, menit să atragă un număr crescând de turiști, atât români, cât și străini, în afara sezonului estival tradițional, poziționând Dobrogea pe harta turismului viticol și gastronomic”, a declarat George Măndilă, președintele Organizației de Management al Destinației Mamaia-Constanța.

Written by: Mihai Laza

Rate it

Previous post

Mamaia Constanta

Mamaia a obţinut premiul special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral la Gala Destinația Anului 2024

Reprezentanții Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța au declarat că este o onoare și totodată un semn de recunoaștere pentru întreg efortul depus de la înființarea organizației și până în prezent. Preşedintele OMD Mamaia-Constanţa, George Măndilă a spus că staţiunea a început de anul trecut un amplu proces de rebranding, iar prin competiția Concurs LOGO Mamaia s-a găsit o nouă identitate vizuală.

todayJune 18, 2024 10