Eveniment

Fiica unui pacient decedat la Spitalul Judeţean reclamă că acestuia i s-au furat bijuteriile

todayFebruary 18, 2022 7

Background
share close

Apartinătorii unui pacient care a murit la Spitalul Judeţean Constnaţa spun că au primit de la angajaţii unităţii medicale alte bijuterii decât cele care aparţineau bărbatului. Purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Crina Kibedi, a declarat că s-a demarat o anchetă internă pentru a se stabili ce s-a întâmplat din momentul în care bolnavul a fost preluat de către personalul medical. Aceasta a precizat că urmează să se întrunească şi comisia de disciplină, iar dacă cele reclamate de familie se confirmă se vor lua toate măsurile care se impun. La rândul lor, poliţiştii au demarat o anchetă şi au deschis un doar penal pentru furt după ce fiica pacientului a depus plângere. Prejudiciul reclamat este de peste 5.000 de lei.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Eveniment

Reprezentanţii ABADL s-au întâlnit cu operatorii de plajă

Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral au avut în această săptămâna câteva întâlniri cu operatorii de plajă pe tema exploatării acestora pe perioada sezonului estival. Aceştia i-au informat pe agenţii economici că suprafețele noi de plajă rezultate în urma finalizării lucrărilor de reducere a eroziunii costiere au fost deja înscrise în evidențele de cadastru, iar dreptul de proprietate a fost înscris provizoriu în cartea funciară. Şeful ABADL, Paul Cononov a declarat că plajele noi pot fi închiriate doar respectând cadrul legal, iar, în acest […]

todayFebruary 18, 2022 6