Angajaţii din prefecturi intră mâine în grevă

Angajaţii din cadrul Prefecturilor din 34 de județe, inclusiv Constanţa, intră în grevă de avertisment mâine. Potrivit reprezentanţilor sindicatului ,,Egalitatea” al Funcționarilor Publici și Personalului Contractual din Administrația Publică, la acțiune vor participa 1.500 salariați care vor înceta lucrul timp de o oră, între 10.00 şi 11.00. Aceştia solicită modificarea legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și trecerea salariaţilor din prefecturi din categoria funcțiilor teritoriale în cea a funcțiilor de stat. Ei precizează că, în prezent, un funcționar public din instituția prefectului are un salariu mult mai mic decât unul din consiliul județean, primării și servicii publice deconcentrate.