Vaccinarea anti- COVID a copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani va debuta, mâine, pe teritoriul României

114.000 de doze de vaccin la compania famaceutică Pfizer BioNTech şi care sunt destinate vaccinării copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani au ajuns, astăzi, în România. Potrivit Centrului Naţional de Vaccinare anti-COVID, transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. La Constanţa, la Centrul Regional de Depozitare urmează să ajungă 12.000 de doze de vaccin Pfizer. Vă reamintim, procesul de vaccinare anticovid a copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani va debuta, mâine, pe teritoriul României. Programarea se poate efectua doar în centrele regăsite în platforma electronică de vaccinare, prin intermediul conturilor părinţilor sau ale reprezentanţilor legali. Vaccinarea se poate realiza şi fără programare, prin prezentare directă în cabinetele centrelor dedicate copiilor sau la medicii de familie care au solicitat doze pediatrice, pe tot parcursul programului de lucru.