Eveniment

Sărbătoarea de Bobotează va avea loc, joi, în Portul Turistic Tomis

todayJanuary 3, 2022 3

Background
share close

Constănțenii sunt așteptați, joi, la sărbătoarea de Bobotează care va avea loc în Portul Turistic Tomis. Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a declarat că, a început deja procesul de umplere a celor 150.000 de sticle cu aghiazmă care va fi împărțită enorioașilor. Slujba de Bobotează va începe, joi, la ora 11.00 în fața Catedralei Arhiepiscopale Sfinții Apostoli Petru și Pavel, după care se va pleca în procesiune spre Portul turistic Tomis. Soborul de preoţi va fi însoţit şi de care trase de boi în care se vor afla butoaiele cu apă sfinţită. Anul acesta vor fi aruncate 3 cruci în apa mării, iar participanții vor primi suveniruri bisericești. Chiar dacă temperaturile nu sunt foarte scăzute în aceste zile, Arhiepiscopia va aduce, în Portul Tomis și o cruce din gheață.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Economic

Agenția Fiscală numărul 3 de pe strada Sulmona s-a mutat într-un nou sediu

De astăzi, Agenția Fiscală numărul 3 din cadrul SPIT Constanţa situată pe strada Sulmona s-a mutat la etajul 3 al Centrului Comercial Tomis Mall. Conceptul utilizat la organizarea Agenției este cel tip "Open Space", iar relaționarea cu cetățenii se efectuează direct la birourile amplasate în spațiul deschis. Programul de lucru cu publicul este în zilele de luni, marți, miercuri şi vineri, între orele 8.30 şi 16.30, iar joia, de la 8.30 la 18.30. Reprezentanţii Serviciului Public de Impozite şi Taxe […]

todayJanuary 3, 2022 6

Similar posts

Stiri

C.N.A.P.M. – ANUNȚ DE RECRUTARE ȘI SELECȚIE

  Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța anunță declanșarea procedurii de recrutare și selecție pentru ocuparea funcției de Director Financiar al societății, în conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Persoanele interesate pot consulta condițiile de participare, criteriile de selecție, documentele necesare și instrucțiunile […]

todayJune 11, 2026 11