Fostul director al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare Constanța, Alin Romeo Trifan a câştigat concursul pentru funcția de consilier superior din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. El a declarat postului nostru de radio că, la sfârșitul anului trecut a susţinut examenul pentru ocuparea postului, pe care l-a şi promovat. Alin Romeo Trifan este un apropiat al deputatului PSD de Constanța, Horia Țuțuianu și se pare că el l-a recomandat ministrului Adrian – Ionuț Chesnoiu, pentru această funcţie. Reaminitm că Alin Romeo Trifan a fost consilier local PSD la Medgidia dar în anul 2020 a fost exclus din formațiunea politică după ce a participat la ședința de Consiliu Local în cadrul căreia s-a votat demiterea din funcția de viceprimar a Luminiței Vlădescu.