Învățământ

Elevii s-au întors, de astăzi, la cursuri, după vacanţa de iarnă

todayJanuary 3, 2022 7

Background
share close

Elevii de gimnaziu şi liceu, precum şi cei din învăţământul profesional şi postliceal se întorc, astăzi, la cursuri după vacanţa de iarnă. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, copiii din învăţământul preşcolar şi primar vor avea vacanţă până pe 9 ianuarie. Semestrul I se va încheia pe 14 ianuarie, iar semestrul al doilea va începe pe 17 ianuarie. Următoarea vacanţă – cea de primăvară– va fi în perioada 15 aprilie – 1 mai.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Administrație

Programul „RESPECT” : Carduri în loc de tichete valorice pentru beneficiari începând de anul viitor

Pensionarii constănţeni, beneficiari ai programului RESPECT, vor primi de anul viitor carduri în loc de tichete valorice. Decizia a fost luată de autorităţi pentru protejarea persoanelor în vârstă, în contextul pandemic actual. Astfel, din 2022, beneficiarii vor primi un card care va fi alimentat cu 8 tranșe a câte 50 de lei fiecare. Plicurile pe care le vor primi acasă vor conține, alături de suportul electronic și instrucțiunile de utilizare a acestuia, dar şi codul PIN. De asemenea, beneficiarii vor […]

todayDecember 31, 2021 3