Aproape 250.000 de teste rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă au fost distribuite în judeţul Constanţa

Aproape 250.000 de teste rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă au fost distribuite unităţilor de învăţământ din judeţul nostru. Şeful Inspectoratului Şcolar, Sorin Mihai, a declarat că testele au fost depozitate la Colegiul Național Pedagogic “Constantin Brătescu” din Constanța şi vor putea fi utilizate sau distribuite la domiciliu mâine sau poimâine. Sorin Mihai a menţionat că la nivelul județului Constanța, în majoritatea unităților de învățământ s-a optat pentru testare la domiciliu, cu excepția a 4 instituții școlare în care procedura se va realiza într-o formulă combinată, atât în instituția școlară, cât și la domiciliul elevilor. Şeful ISJ a adăugat că în situația testării la domiciliu, aceasta se efectuează sub supravegherea părintelui sau reprezentantului legal, iar rezultatul se comunică de îndată, în scris sau electronic, unității de învățământ.