Eveniment

Acţiuni ample ale poliţiştilor la nivel naţional

todayNovember 24, 2021 6

Background
share close

47 de acțiuni operative, pentru destructurarea unor grupări infracționale organizate, specializate în trafic de persoane și de minori, exploatarea persoanelor vulnerabile, trafic de migranți, criminalitate informatică, trafic de droguri și infracțiuni împotriva patrimoniului, cu consecințe deosebit de grave au avut loc ieri la nivel naţional. Au fost puse în executare aproape 460 de mandate de percheziție domiciliară și 367 de mandate de aducere. Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor bănuite, recuperarea prejudiciilor, indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal, crearea unui climat optim de siguranță a cetățenilor și de protecție a victimelor infracțiunilor. Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Politic

Astăzi au fost aleşi noii preşedinţi ai Senatului şi Camerei Deputaţilor

Noul preşedinte al Senatului a fost ales, astăzi, liderul liberalilor, Florin Cîţu. Acesta a fost susţinut de grupurile parlamentare ale PNL, PSD şi UDMR. Votul a fost secret, cu buletine, fiind înregistrate 82 voturi "Pentru" şi 25 "Împotrivă". Anca Dragu, de la USR, care a candidat din nou după ce fost revocată din funcţie, a obţinut 25 voturi "Pentru" şi 82 "Împotrivă". Tot astăzi, liderul PSD Marcel Ciolacu a fost ales preşedinte al Camerei Deputaţilor, în şedinţa forului legislativ. Ciolacu […]

todayNovember 23, 2021 3