Eveniment

Administratorul unei firme din Mangalia este cercetat pentru evaziune fiscală

todayOctober 28, 2021 4

Background
share close

Polițiștii din Mangalia au desfășurat, ieri, o serie de acțiuni pentru prevenirea şi descoperirea faptelor de evaziune fiscală. Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Constanţa au declarat că în timpul activităţilor a fost depistat administratorul unei firme, cu punctul de lucru în municipiul Mangalia, care ar fi continuat să achiziționeze produse și le-ar fi comercializat, deși, societatea comercială figura ca fiind radiată, ca urmare a închiderii procedurii falimentului. În urma activităților, s-a stabilit faptul că firma nu a întocmit evidența contabilă și nu a depus documentele declarative către organul fiscal teritorial. Totodată, polițiștii au ridicat aparatul casei de marcat, precum și înscrisuri cu valoare probatorie. În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Sănătate

O nouă tranșă de vaccin Moderna soseşte în România

O nouă tranșă de vaccin de la compania famaceutică Moderna sosește, mâine, în România. Cantitatea livrată ţării noastre constă în peste 355.000 doze din acest tip de vaccin. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele sunt aduse în București pe cale terestră. Serurile vor fi distribuite în perioada următoare în centrele regionale existente la nivel național. Până în prezent, peste 2.800.000 de doze de la compania famaceutică Moderna au fost recepționate şi mai mult de 800.000 au fost, deja, […]

todayOctober 28, 2021 4