Părinții care pleacă la muncă în străinătate și își lasă copiii acasă trebuie să notifice autoritățile locale

Părinții care pleacă la muncă în străinătate și își lasă copiii acasă trebuie să notifice autoritățile cu cel puțin 40 de zile înainte de a părăsi țara, potrivit reglementărilor legale în vigoare. Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială Constanţa declară că părintele care exercită singur autoritatea părintească sau la care locuieşte copilul trebuie să se prezinte la sediul Serviciului protecţia și promovarea drepturilor copilului din strada Unirii, nr.104, în vederea notificării. Ulterior, reprezentanţii acestui departament vor monitoriza modul de creştere şi îngrijire a minorilor rămaşi în ţară. Această dispoziție este aplicabilă și tutorelui, precum și în cazul în care ambii părinți urmează să plece la muncă într-un alt stat.